„Selecțiile la copii și juniori nu se fac corect”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul tehnician Emeric Ienei, care și-a dat acceptul de a
deveni președinte la Steaua, a declarat, vineri, la un post TV
local, că adevărata problemă a fotbalului din România este modul în
care se face selecția, considerând că vina aparține FRF, deoarece
antrenorii nu sunt motivați suficient.

„An de an am participat la selecții de tineri jucători și
să știți că există materie primă suficientă pentru a reuși să
formăm o națională puternică. Problema este alta. Antrenorii sunt
foarte prost plătiți și FRF trebuie să facă ceva. Pentru că
tehnicienii sunt renumerați foarte slab, unii dintre ei acceptă
bani de la unii părinți cu stare materială mai bună, iar mulți
dintre copiii acestora nu au talent. Astfel se ocupă anumite locuri
în echipe, din cauza acelor copii, care atunci când ajung la final
de juniorat se lasă de fotbal, pentru că nu au talent sau nu le stă
gândul la fotbal, însă sunt împinși de părinți de la spate. Atunci
acei antrenori sunt trași la răspundere de părinții acelor copii de
ce nu joacă sau de ce nu ajung fotbaliști. Aici trebuie făcut ceva,
pentru ca antrenorii să nu mai fie puși în situația de a lua bani
de la părinți, iar selecțiile să se facă corect”
, a spus
Ienei la postul TV Oltenia din Craiova, transmite corespondentul
MEDIAFAX.

Referitor la Cupa Mondială de fotbal, fostul selecționer al
României crede că titlul mondial va fi câștigat de o echipă al
cărei antrenor va reuși să-i recapaciteze pe jucători după un sezon
foarte dificil. „Pentru jucători este bine că se dispută
acest mondial în Africa, pentru că acolo este iarnă, iar
temperaturile nu sunt mai mari de 20 de grade. Vă dați seama ce ar
fi însemnat ca după un sezon și așa epuizant, să se mai joace și pe
călduri de 35-40 de grade. De altfel, cred că antrenorul care va
reuși să-și capaciteze jucătorii la maxim, va reuși cu echipa lui
să-și adjudece laurii”,
a mai spus Ienei.


VIDEO
Golurile de la CM 2010 se văd 3D pe
www.prosport.ro!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la Breasta, în Dolj
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la…
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu care trăiesc
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu…
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt…
×